La valy la firma se daduse un chef in cinstea angajatilor, la restaurant. Pentru ca nu aveam cu cine sa il las si vroiam sa mai ies in lume, am zis ca il luam cu noi. Pe cat de speriata am fost ca o sa urle, pe atat de bine s-a comportat: s-a jucat cu furculitele, cutitele, tot dansa pe scaun si se uita pe tavan dupa luminile ce erau proiectate.
La un moment dat incepea sa transpire, era foarte cald si am zis ca ii dau izmenele jos, ca fierbe saracul. Toate bune si frumoase, ii dau pantalonii la loc, dar... ne trebuie sosete. Si ia-le de unde nu-s. Ma tot gandeam si cotrobaiam prin geanta, ca nu pot incalta copilul fara soseta, sa nu-l jeneze. Si am gasit solutia: o pereche de manusi cu un deget :D i le-am tras fumusel peste labute si l-am incaltat :))
Dupa o vreme a inceput sa oboseasca si sa nu mai aiba rabdare si am mers acasa. Ospatarul a fost foarte amabil si ne-a propus sa luam la pachet mancarea ce urma sa ne-o serveasca. Ma mir... suntem in romania, deci n-aveam pretentii.
Anyway, am ajuns la concluzia ca am un copil cuminte. A rabdat o gramada la mine in brate, la masa, galagia, fumul, caldura, oboseala. N-a spart nimic, se distra de minune cu niste bucati de saratele, pe care le tot impingea cu furculita prin farfurie. Se minunau mamicile ce cuminte sta, hehe. Asa mandra eram de el. E un copil minunat si ne petrecem clipe tot mai minunate impreuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu